vineri, 9 septembrie 2016

În prag de an şcolar

Ne aflăm în prag de an şcolar  2016-2017 şi fiecare dintre noi sperăm ca acesta să fie cel mai bun , atât pentru formarea elevilor cât şi pentru dezvoltarea  profesională a profesorilor.În acest an şcolar, conform mesajului transmis de Ministrul Educaţiei„Şcoala este în primul rând pentru elevi şi despre elevi, dar evident trebuie făcută şi de către profesori, care sunt mentori, formatori, adică cei care au grijă de dezvoltarea personalităţii elevilor. Transformarea necesară în învăţământul preuniversitar este una structurală, de aceea îmi doresc ca în mandatul pe care îl am să începem, dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puţin un dialog onest, deschis, în aşa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil  pe care putem să impunem aceste transformări structurale”, a declarat ministrul Mircea Dumitru( http://www.edu.ro/conducerea-ministerului-educa%C5%A3iei-prezentat-nout%C4%83%C5%A3ile-anului-%C5%9Fcolar-2016-2017 )
Este frumos spus,însă noi considerăm şcoala  şi ca o casă a noastră, de cele mai multe ori ne simţim ca o mare familie...cu bune şi rele, cu amintiri plăcute, cu activităţi reuşite, cu rezultate modeste uneori ...sau bune şi foarte bune, până la urmă ŞCOALA suntem noi toţi şi reprezentăm viitorul comunităţii şi chiar al ţării.De aceea ţine de noi toţi ce Valoare îi dăm acestei şcoli, acestei mari familii.Ca şi cadre didactice trebuie să-i susţinem şi să-i formăm pe elevi şi pentru ei, viitorul lor şi pentru  viaţa pe care o vor lua în piept după ce se vor desprinde de băncile şcolii.De asemenea şi elevii trebuie să conştientizeze că ei sunt parte dintr-un întreg..şi fără implicarea lor, dorinţa lor de a cunoaşte, de a şti, de a face, de a se dezvolta...munca noastră a dascălilor nu are sorţi de izbândă. Şi privind puţin în trecut, putem să vedem rezultatele  şi reuşitele foştilor elevi ai şcolii noastre, ajunşi doctori, profesori, economişti, întreprinzători, make-up artişti,dansatori, alţii sunt încă pe băncile facultăţilor de prestigiu şi înţelegem că aici a fost şi munca lor, dar şi  ajutorul nostru.Iar ca importanţă este bine să-l punem în ordine cronologică pe cel care pune ,,prima cărămidă" la devenirea unui copil-educatorul, apoi următoarele cărămizi,învăţătorul, profesorul, dirigintele-în anii de primar, gimnaziu şi liceu, facultate...după care el se va desprinde şi îşi va continua propria formare prin educaţia permanentă.Ţine de comunitatea( primărie, poliţie, dispensar, parohie, biblioteca din comună)în care se află şcoala, iar aceasta trebuie să colaboreze strâns cu şcoala, cu părinţii pentru a asigura viitorul comunităţii, al indivizilor care  trăiesc în ea, al familiei, al ţării.
Şi pentru a avea un început în forţă , cf.http://laurentiumihai.ro/citate-despre-scoala/

1. Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru. – Nicolae Iorga

2. Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat în şcoală. – Albert Einstein
3. Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. – Mihai Eminescu
4. Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia. – Gaston Berger
5. Iubirea aleargă spre iubire aşa cum aleargă şcolarul cât mai departe de cărţile sale; şi aşa cum tot el se îndreaptă spre şcoală încruntat, se desparte şi iubirea de iubire. – William Shakespeare
6. Cel care deschide uşa unei şcoli, închide o închisoare. – Victor Hugo
7. Un profesor îşi pune amprenta asupra eternităţii ; el nu poate şti niciodată până unde ajunge influenţa lui. –Henry Brooks Adams
8. Profesorul este cineva care vorbeşte în visul unui copil. – W.H. Auden
9. Copiii trebuie să fie educaţi, dar este necesar de asemenea ca ei să fie lăsaţi să se educe singuri. – Abbé Dimnet
10. La şcoală, elevii ar trebui să înveţe cum să se orienteze corect şi să acţioneze eficient pe câmpul de luptă al vieţii! – Elena Stan
11. Şcoala să nu fie nimic altceva, decât ateliere pline de activitate. Numai astfel vor putea să probeze toţi, în propria lor practică, adevărul că: învăţând pe alţii ne învăţăm pe noi înşine. – John Amos Comenius
12. Îţi trimiţi copilul la şcoală, dar colegii lui vor fi cei care îl vor educa. – Ralph Waldo Emerson
13. Şcoala cea mai bună este aceea în care vezi alături de tine sufletele care-ţi sunt ca fraţii şi surorile. – Nicolaie Iorga
14. Educaţia ar fi mult mai eficientă dacă scopul acesteia ar fi ca la ieşirea din şcoală, fiecare copil să conştientizeze cât de multe lucruri nu ştie şi să fie cuprins de o dorinţă permanentă să le afle. – William Haley
15. Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor. – Nicolae Iorga
Să avem un an şcolar bogat în realizări, în experienţe frumoase şi să nu uităm că şcoala poate fi aşa cum ne-o dorim numai dacă muncim, ne implicăm, construim.Mult succes tuturor!
O nouă zi, un nou început

Valurile se sparg sau curăţă nisipul pe care scriem tot ce ne frământă

Aceste persoane putem fi toţi, deopotrivă


Cu faţa către  şcoală


Cu faţa către  castanul martor la bucurii sau tristeţi

Şcoala noastră implicată în activităţi locale

Şcoala noastră implicată în activităţi  virtuale europene


Asfinţit în satul Mogoşani


Fără alte cuvinte

Gândurile şi speranţele noastre

O lecţie pentru toţi!


Are you ready???


duminică, 26 iunie 2016

Cireşar ca în luna lui Cuptor!

A  venit şi vacanţa mare! Şi cu paşi grăbiţi timpul a trecut prin acţiunile noastre şi a lăsat destule amintiri despre care putem să ne reamintim cu drag , mai târziu.După revenirea din vacanţa de Sfintele Paşti ,cu mic cu mare, elevii şcolii noastre s-au implicat în diferite acţiuni.La clasa pregătitoare am învăţat despre prietenie şi ne-am încoronat cu coroana prieteniei. Apoi am primit vizita pompierilor care ne-au făcut o scurtă prezentare a echipamentelor spre atracţia tuturor copiilor, ne-am întrecut în cunoştinţe de Ziua Europei şi am făcut o călătorie virtuală prin Europa.Luna lui cireşar a venit cu căldură ca în luna lui cuptor, iar Ziua copilului a adus numai zâmbete şi bucurii printre elevii noştri.  Activităţile desfăşurate cu această ocazie au fost bogate şi variate.Au fost activităti artistice minunate(teatru,desene pe asfalt, dans),sportive(întreceri amuzante în saci sau cu oul în lingură, la ambele cicluri.De asemenea în număr mare, elevii,(chiar şi profesorii au încercat)  au participat la crosul organizat cu ocazia zilei de 1 iunie de către Biblioteca Mogoşani, în parteneriat cu Primăria şi Şcoala Mogoşani. A fost o zi de neuitat pentru elevii şcolii noastre, de care cu siguranţă, mulţi îşi vor aminti, peste ani şi ani.Am comemorat pe eroii martiri ai comunei Mogoşani, după slujba de Înălţarea Domnului, la biserica din sat.
Au venit Evaluările Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI, unde elevii au făcut tot ce le-a stat în putere să ajungă tot mai sus.La clasa a IV-a s-a desfăşurat  petrecerea de sfârşit de ciclu primar, iar ,,Ultimul clopoţel" pentru promoţia 2016...cu emoţie am privit la încă un ,,zbor de copil" spre viitorul lor, am trecut şi peste festivitatea de premiere...din ce în ce mai  puţini la fotografiat, cu serbările de sfârşit de an la clasele primare  şi  grădiniţe.
 În ultima zi pe 24 iunie, am avut bucuria să-i revedem pe câţiva dintre foştii elevi de acum 10 ani( mulţi din cauza serviciului prin ţară sau prin străinătate, nu au ajuns).Ne-am amintit lucrurile frumoase sau mai puţin frumoase din trecut, am discutat despre dorinţe şi realizări, am admirat ,,tânăra generaţie", am scris mesaje şi am promis să ne revedem din nou atunci când vor ajunge mai mulţi colegi acasă.
Acum mai avem o ultima etapă de finalizat...Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a şi sperăm să aveţi mintea luminată şi mult succes ca să reuşiţi.Deci ,,să privim cu încredere spre încă un zbor de copii, spre nişte tineri frumoşi, care, dacă vor lupta pentru viitorul lor....VOR REUŞI!,,Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele sale sunt dulci"spunea Aristotel şi pentru mulţi aceste cuvinte vor însemna ceva doar peste ani şi ani, când fiecare va fi pe drumul lui, pe care a reuşit să şi-l construiască.Pentru fiecare dintre voi ,,anii de şcoală"vor rămâne o oază de fericire în vâltoarea vieţii, în care fiecare dintre voi vă veţi arunca.
Acum la sfârşit de drum în şcoala noastră, să vă amintiţi cu drag de primii paşi din viaţa voastră de elevi, pe care i-aţi făcut aici.Gabriel Garcia Marchez spunea ,,Dă-i aripi unui copil,dar lasă-l să înveţe singur să zboare!"Aşadar, să luptati să ajungeţi ce doriţi, să fiţi oameni buni, asa cum ştiu că sunteţi mulţi în adâncul sufletului vostru şi mai ales să vă ajute Bunul Dumnezeu să zburaţi lin...să reuşiţi să vă faceţi o viaţă frumoasă!"
Mult succes la examen elevilor clasei a VIII-a şi în viaţă! Iar tuturor....VACANŢĂ PLĂCUTĂ!"Cu odihnă,plimbări, excursii, lecturi de tot felul,să învăţaţi ceva nou, să aprofundaţi ceva ştiut, să luptaţi să menţineţi mereu cărarea dreaptă.Pe curând!
Prietenele de la clasa pregătitoare

Demonstraţie pompieri


Zâmbete de clasa I


desenele copilăriei


D-l Goe


Întâlnire cu Poliţia

Revederea


pregătirea pentru start
 




Câştigătorii
Clopoţel clasa a VIII-a 2016





                             Pregătire pentru cântat de Înălţarea Domnului






 La biserică şi monument




Joacă de copii...
 La revedere clasa a IV-a




Cu doua flori pe lângă mine

Timea roses!

see you!!